Sa continui articolul de dinainte.. Bucuresti-Campulung:
Via Campulung( am pornit miercurea la 6-7 seara) , spre Lereşti, de unde incepea drumeţia noastra montana. In capatul Lerestiu-lui sunt case de tigani, asa ca l-am rugat pe soferul maxi-taxiului sa ne duca mai incolo, ca sa nu incepem excursia cu stangul. A fost de acord, si ne-a trecut de zona “rosie”:) pe toti trei.

Eram ajunsi la “capat de linie” pentru maxi – taxi-uri. Desi l-am rugat sa ne duca pana la cabana Voina, nu mai putea, mai avea o cursa de facut.

De unde ne lasase… urma sa mergem pe jos, sau, ajutati de noroc, sa prindem o masina care urca spre cabana… si care sa ia si 3 persoane, cu rucsacuri grele. Era miercuri, 25 Iulie , si era in jur de ora… 20:) Noi inca nu ajunsem la cabana, ba chiar eram la 12 km de ea. Cu bagaje, si per pedes:)

Norocul era de partea noastra insa, n-am mers mult (vre-o 5 minute) si un matiz, cu doi oameni suuuuuper a oprit langa noi. Ziceau ca pot sa ne ia pe 2, maxim. O mica sedinta ad hoc si decidem: Elena si bagajele merg spre Voina, si eu cu Ionut sa mergem pe jos, facand cu mana la urmatoarele masini de-ar urca spre cabana. Urcam pe Elena si bagajele in masina si le uram drum bun. A… era sa uit, am tinut la noi o sticla de apa:) si purcedem la drum. Stiam ca sunt inca 3km pana la baraj, si apoi inca 9 pana la Voina, daca nu ne lua nimeni, asa ca vroiam sa fim cat mai usori:)

Pe drum, am facut cateva poze, peisaje, si ceva funny: faceam poze la bornele kilometrice, ca sa avem dovada a timpului scurs intre una si alta :) Vorbind si admirand peisajele super din zona, si la un ritm destul de alert de mers( era si varianta sa nu ne ia nimeni, si ajungeam pe nocturna in Voina) am ajuns pana la baraj, fara sa ne ia nimeni, macar ca mai urcau si masini cu 2 persoane, sau dubiţe. Asta e, ziceam, macar una dintr-o suta sa urce si sa ne ia. Pana la Baraj, nici una nu s-a simtit cea norocoasa :)

Surpriza a venit din sus, de pe drum… matizul care o duse pe Elena se intorcea… si mai mare minune, chiar oprise langa noi. Salutam zambind, si le uram drum bun, la care doamna din dreapta (erau sot sotie) zice: “nu mai pierdeti timpul, sus in masina, ca urcam din nou.” Valeu… sa auzi, sa vezi si sa nu crezi! Asa noroc pe capul nostru.. Yuppy! am sarit repede in masina si la povesti. Aflam ca Elena incercase sa ne sune, da nu avea semnal… si ca incercasera si ei, tot degeaba. Ba mai mult, ca uitasera (eu sincer cred ca era un pretext doar, ca sa faca un bine, si le multumesc in gand, din nou) sa ia ceva de la cabana, asa ca se intorceau. Aflam ca se ocupau cu livrare de diverse comenzi catre bucataria cabanei. Erau super deschisi, simpatici si draguti. Nu degeaba se zice ca bunul simt a crescut la sat si s-a ascuns in munti. Ei si nu doar ei, erau confirmarea.

Ne-am urcat ( ca sa continui :) ) si pe un drum cam sinuos si nu prea bine intretinut, doar era drum forestier, am purces spre cabana, unde-am ajuns cam in 20 de minute? poate si mai mult, ca nu se putea merge tare. Curba dupa curba… vedeam cum merg bornele kilometrice. Le povestim faza cu bornele noastre (cu pozele) si rad impreuna cu noi.

Am ajuns pe lumina in Voina! Eram foarte happy toti, eu am strans mana cu soferul, si chiar am pupat-o pe tanti de ne-a dus si pe noi in Voina, de bucurie:) N-au vrut sa ne ia un sfanţ pentru ca ne-au adus sus.. desi am insistat de 3 ori la fiecare. Pe la noi e o vorba, daca te refuza de 3 ori, nu mai incerca, ca-l jignesti. Asa ne-au zis si ei, ca sa nu le stricam placerea de a ajuta oamenii, platindu-i pentru asta. I-am respectat si i-am salutat pentru asta.

Pleaca ei, intram in cabana si repede repede cazare. Erau camere, doar era mijloc de saptamana, asa ca luam camera 101, platind fiecare cate-un pat (30 lei). Cabana e cabana de 1 stea, cu toaleta si dus in comun. Ce ne pasa, aveam un pat unde sa ne odihnim oasele. Ionut si cu mine, eram pe drum de 26 de ore. Fara pic de somn. Plus orele treji de martea, care nu le-am mai adunat :) .

Ne-am spalat, ne-am facut paturile, si dupa o masa excelenta chiar (eram lihniti, ce naiba:) ) la restaurantul cabanei, si dupa o bere rece, am picat toti in paturi, rupti de oboseala.

Urma ziua de joi, cand aveam de strabatut traseul spre creasta si apoi spre refugiul Iezer, unde aproape este si Lacul Iezer, Varful Iezer, si unde creste faimosul rhododendron :) Nu stiti ce e ? E o planta… din florile careia se face un ceai… asa numitul Viagra natural :) Noi am aflat cum arata, si unde e, din povestile ce le-am avut cu un om pe maxi-taxiul Campulung – Leresti.

Am studiat repede hartile( una turistica, cu marcajele, de acu 6 ani, si a mea… actuala, dar la o scara mai mare) pentru a alege traseul pentru ziua urmatoare. Am ales… Spre Refugiul Iezer, prin Batrana si apoi stana din vale, traseul marcat pe harta cu o cruce albastra.

Continuarea… in articolul urmator:)