Un loc unde gandurile zboara libere si nestingherite
Archive for iunie, 2008
Sanzienele la romani
Iun 24th
Ce sunt sanzienele?
1. zane( de obicei bune), foarte active in noaptea de 23 spre 24 iunie, adica noaptea sanzienelor;
2. flori care infloresc in a doua parte a lunii iunie, de culoare galben-aurie sau alba, frumos mirositoare; aceste cresc prin livezi, pasuni, margini de padure, poienite;
3. sarbatoarea numita Dragaica, mai ales in sudul Romaniei, care se celebreaza pe 24 iunie;
Majoritatea noastra stiu ca in noaptea de Sanziene( care coincide cu nasterea Sfantului Ioan Botezatorul) ti se arata in vis ursitul, daca iti pui sub perna , inainte de culcare, flori de sanziene. Insa lucrurile sunt cu mult mai profunde din punct de vedere ritualic, deoarece aceasta sarbatoare este strans legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagânism si vrajitorie.
ZANE BUNE, ZANE RELE
In conceptia populara, sanzienele sunt zane bune, extraordinar de frumoase care au putere asupra pamantului, asupra holdelor si care ocrotesc recoltele doar daca acestea sunt cinstite cum se cuvine de ziua lor; in popor se crede ca in aceasta noapte magica aceste fapturi umblă pe pământ sau plutesc prin aer şi împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină… daca lucrurile facute de ele sunt nesocotite ziua, zanele se fac surate cu inraitele Iele si pedepsesc oamenii care le sunt recunoscatori.
FLORILE DE SANZIENE
Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele adunau florile de Sânziene in buchete, faceau colane si impleteau cununi circulare si cruciforme sau le strangeau in buchetele. Aceste coronite si buchete erau apoi aduse in sat, unde erau asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sânzienele).
Cea mai cautata planta, pentru puterea ei, este cea cunoscuta ca “iarba Sfantului Ion”: este vorba de sanziana, cea cu florile de culoarea soarelui, cunoscuta la unele popoare ca “iarba ce alunga diavolii si duhurile necurate”. Uscata la focul Sfantului Ion si agatata la fereastra, indeparteaza de casa strigoii si pe toti cei cu ganduri rele; arsa, ea alunga spiritele si diavolii.
DATINI, OBICEIURI, RITURI
In noaptea de Sânziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descântece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale padurilor. Numai astfel vor fi bune de leac.
Fetele isi pun flori de Sânziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca cununa va fi purtata in par sau in sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atragatoare si dragostoase. Inainte de rasaritul soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta. In ajun de Sânziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii soarelui, strigand:
“Du-te, Soare, vino, Luna/Sânzienele imbuna,/Sa le creasca floarea – floare,/Galbena, mirositoare,/Fetele sa leadune,/Sa le prinda in cunune,/Sa puna la palarie,/Floare pentru cununie,/Babele sa le rosteasca,/Pana-n toamna sa nunteasca.”
A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile de Sânziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga:
“Du-te, Luna, vino, Soare,/Ca tragem la-nsuratoare,/Cununile neursite,/Zac sub hornuri azvarlite“.
Fetele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau sunt incinse tot cu flori de Dragaica/Sânziene, iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc. Apoi se intinde Hora Dragaicelor, la care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta o cruce inalta, ce se cheama Steagul Dragaicei. El este confectionat dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care are la capat o cruce impodobita cu flori de Sânziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o papusa. Pentru a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor in bratele Dragaicelor, pentru a fi jucati.
Poate ca par povesti si basme spuse pentru copii inainte de a merge la culcare, insa aceste lucruri se intamplau cu adevarat, poate ca prin zonele izolate de civilizatia noastra profana inca se mai intampla, in mod sigur insa foarte timid, de aceea sanzienele par a se fi dat in zilele noastre de partea Ielelor, pentru ca noi nu mai credem in puterile lor, noi le nesocotim, le ignoram.
PENTRU MAI MULTE DETALII:
http://www.romania-israel.com/modules.php?name=Forums&file=viewtopic&t=542
http://ro.altermedia.info/religietraditii/sfantul-ioan-botezatorul-dragaica-sanzienele_1419.html
Text preluat de aici.
bancul zilei: Blonda, autostopista, inteligenta
Iun 23rd
Un sofer mergand pe drum cu masina intalneste pe marginea drumului o blonda autostopista cu o canistra in mana. Omul se opreste si o ia.
-Ce aveti in canistra?
-Benzina.
-Pentru ce-ti trebuie benzina daca mergi pe jos?
-Lasa ca va stiu eu pe voi, soferii astia, cum intram in padure cum se termina benzina…
Euro 2008: Miorita
Iun 19th
Miorita la Euro 2008:
Pe-un picior de plai
Unde habar n-ai
Iata vin cu tot
La aeroport
Jucatori – vedete
Cu cercei si plete
Ghiuluri, celulare
Si cu girofare
Se vor îmbarca
Cu toti vor pleca
Spre un campionat
De toti asteptat
Cam de vreo opt ani
Sperante si bani,
Ni s-a împlinit
Pohta ce-am pohtit!
Ne-au aruncat sortii
Într-o grupa a mortii,
Cu dârzi olandezi,
Cu cocosi francezi
Si italieni
Iuti si cam vicleni.
Cu toti am crezut
De la început,
Biata Miorita
Va fi chisalita,
Vom fi niste miei
În groapa cu lei,
Cu toti ne gândeam
Si ne planuiam
De la început
Nu-i nimic pierdut,
Sa jucam frumos
Si spectaculos,
Orice gol marcat
Sau punct câstigat
Va fi pretuit
Si sarbatorit…
Umpluti de emotii,
Am înfruntat sortii
Jucând primul meci
C-o echipa – terci,
De cocosi francezi
Ce ai nostri iezi
De se-nvârtosau,
Sigur o bateau.
Dar am remizat
Cu un zero barat
Într-un meci închis
De mare plictis…
Apoi a urmat,
Meciul asteptat,
Mare tevatura
Cu echipa azura,
Ce fusese încinsa,
Umilita, învinsa,
De niste batavi
Aprigi rau si bravi.
Dumnezeu din cer
Si cu un tusier
Mult ne-au ajutat,
Gol le-au anulat,
Si-un italian
Putin cam plavan,
S-a cam bâlbâit,
Direct l-a servit
Pe al nostru Mutu,
Care a dat cu sutu’
Le-a bagat-o în plasa
Si mortul în casa.
Dar nu a tinut
Decât un minut,
Ca ne-au egalat
Dintr-un gol ciudat,
Caci un brav fundas
Zis Gabi Tamas,
Da pe lânga minge
Si meciul se incinge.
Nenea flueras
Cu capul golas,
Ne face cadou
Ca de anul nou,
Un pinalti mare
De calificare,
Numa’ gol sa dai,
Ca noroc tot ai…
Intra iar în scena,
Vedeta eterna
Tot Mutu suteaza
Si normal, rateaza!
În toata splendoarea
Si calificarea…
Acum olandezii
Au batut francezii,
Facând cu ei bors
Zeama de cocos.
Bietii nostri iezi
Spun la olandezi
S-o lase mai moale,
Capul nu-i mai doare
Sunt calificati
Si-ar fi câstigati,
Meciul lor sa-l dea,
Atunci ar scapa
De italieni
Care sunt vicleni,
Sarmanii francezi
Vad doar stele verzi,
Sunt împrastiati,
Descalificati.
În al treilea joc,
Nu mai era loc
Sa se speculeze,
Sa se parieze,
Miorita laie
Iese la bataie,
Ca e favorita
De lume iubita,
Temutii batavi
Nu mai sunt chiar bravi,
Vor sa se conserve
Au bagat rezerve,
Sunt buni de batut
De la început.
Joaca relaxat,
Rateaza distrat,
Ai nostri stresati
Cad ca secerati,
Cu fundul pe jos
Si joaca fricos.
Dica parca doarme,
Mutu are toane,
Contra are treaba
Tot cade prin iarba,
Banel tot alearga
Mingea s-o culeaga,
Si face marcaj
La kilometraj,
Iar bietul Piturca
E satul de turca,
Schimba disperat
Dar s-a terminat!
Meciul s-a sfârsit,
Rau ne-au umilit,
Jucând cu rezerve
Iar noi cu conserve.
Vor veni în tara,
Pentru a câta oara?
Spunând raspicat:
IARASI AM RATAT!
Answer for your questions.. check here :)
Iun 10th
Ceva ce m-a facut sa pufnesc in râs, instant!
Se potriveste perfect celor care te întreabă de una alta.. și n-ai timp de ei, și’n loc să-i trimiți la origini… îi trimiți pe google
unde intrebarea lor are aproape sigur raspuns.
Azi am observat ca cineva, chiar a facut un site pe tema asta
si anume… http://www.justfuckinggoogleit.com/



InReghin