Drumetie in Muntii Iezer : ziua 2 pe munte

    Era vineri dimineata, 27 Iulie, iar soarele ne zambea, indemnandu-ne sa mergem mai departe. Am facut o gramada de poze pe drum… Imi amintisem si de rhododendroni, ce ne povestise omul din maxi-taxiul ce ne duse din campulung pana’n Leresti. Pt cei ce nu stiu, rhododendronul e viagra naturala:)

Pe traseu, care desi noi credeam ca nu va fi chiar asa de ondulat, ne-am mai ras un pic. De ce? din cauza marcajelor… Care-s pe varf de culmi. Vezi 2, si zici: de aici incolo coboram, dar cand ajungi la el… observi ca este un stalp de marcaj si mai sus, pe o alta creasta:) Ohohoo… cand am ajuns sa vedem refugiul iezer, nici ca ne mai pasa. Umblasem destul de mult, cu bagajele’n spinare. La un moment dat mi-am luat si eu pantaloni lungi pe mine, ca batea un vant destul de rece… Da, soarele ardea , dar si cand vantul batea… te infiorai 🙂 La un moment dat, la o pauza pe un varf plesuv, era s-o ia bagajele noastre la vale… a venit o pleazna de vant pe neasteptate, de era si pe noi sa ne ia de pe picioare. Si mie sa-mi zboare sapca. Uha… belea mare de se intampla. O primisem cadou:) Sa revin.. in vale, se vedea refugiul Iezer! care stiam ca-i la cota 2135 sau 2165… (aveam 2 harti, una veche, una noua) iar noi eram cu muult deasupra. Logica m-a facut sa scot un chiot: Hei popor, am trecut de cota 2200, si am pornit de la cota 900!!! Cine-i ca noi? Sa urce 1300 metri (bine, in 2 zile, ca ne-am cascat ochii ca prostii la peisaje, dar s-a meritat ) :))

Ah, am uitat sa zic! Pe traseu, ne-am intalnit cu 2 oameni, sot sotie, ce urcasera de la voina, ajunsera la reffugiu, si coborau pe traseul marcat cu cruce(pe care urcam noi). Dupa ei se luasera 4 caini:) din Voina… Cat ne-am povestit un pic cu ei, am ras, si dupa zisele femeii, i-am si preluat cainii:) Nu prea aveam noi chef de ei, dar s-or oprit animalele, timp in care cei doi au continuat drumetia, si ni i-au lasat “pe cap”:)

Din cei 4, unul a luat-o prin jnepenis, catre o stana de oi ce se vedea in departare, iar ceilalti 3, stateau de paza langa noi:) Am si zis: fiecare-si ia cate-un caine:) Eu imi alesem unul cu blana sura, ce aducea a camumflaj stancos. ii straluceau ochii a inteligenta. Si era si frumusel. Hehe, la un moment dat, ne “arata” si pe unde-i poteca mai lina, si mai bine de urmat. Se parea ca stiu traseul, ma si gandeam ca urca si coboara cu turistii, si mai primesc si ei cate-un colt de paine, ceva mancare…

A fost frumos si coborasul, desi cam brusc, si printre stanci, dar fara peripetii sau accidente pentru noi. Apoi a mai fost 10 minute de mers pana ne-am vazut “stapani” pe Iezer, eram noi si cainii. Nici un om, nici o pasare…

Ne-am aruncat bagajele in refugiu, pe saltele, si ne-am invartit prin jur. Hmm… lemne.. canci. Ne trebuiau lemne, asa ca am scos rucsacul meu secundar, ala bun “de nici o treaba” si cu plan sa-l umplem de lemne, am coborat cu Ionut in vale. L-am burdusit rucsacul cu lemne pregatite de foc, si inapoi. Era zi inca, insa nu mai vroiam sa plecam. E un peisaj frumos acolo… de nedescris. Se vad si muntii Piatra Craiului, in departare. De fapt… erau in spatele nostru, cat veneam catre Iezer. Acum… vedeam peste alte culmi, si aia. Era senin, era cald, era frumos. De fapt… cuvantul e : Mirific!

Am facut foc, am mancat bine, ceai, supa, carne, chiar si pireu am facut. Saraca oala de-o cumparasem din Bucuresti era neagra neagra deja pe dinafara:)

Dupa ce ne-am alimentat foamea (nu mancasem mult dimineata) am scos berile la interval, si fiecare cate una. Apoi, pe nocturna… (am stat mult la foc inainte) ne-am pus pe depanat povesti si amintiri, in refugiu. Mie-mi trecuse febra musculara de dimineata , si dadusem de alt pocinog, genunchiul stang putin slabit, ca-l fortasem cam mult. Crezi ca-mi pasa? Eram heppy heppy, ca ajunsem in Iezer, si ca ceea ce vedeam aici, nu se compara cu nici o poza afisata pe un ecran de monitor! Imi fuse atat de dor de munte… si acum simteam asta.

Ne-am pus tarziu la somn, dar si cand ne-am culcusit, am dormit bustean toti:) Blocasem camera pentru cazul in care-ar fi intrat animale (desi nu era cazul) si inchisem (doar trantita) usa de la refugiu. Nu aveam treaba nimanui, de veneau calatori intarziati, ei aveau voce, si le deschideam 🙂

Cu un “somn usor si trezire matinala dimineata” si un ras in hohote, ne-am inchis ochii si somn.

Acest articol a fost publicat în Amintiri, D'ale mele, Drumetii, Muntii Iezer 2007 și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.