Drumetie in Muntii Iezer : ziua 3 pe munte si inapoi spre Voina

Sambata dimineata, ultima mea sambata din concediu, am facut ochi in refugiul Iezer, matinal chiar. Ma gadila soarele la nas, asa ca m-am trezit stranutand 🙂 Nu eram racit, in refugiu era caldut. Ne-am facut cate-o cafea… sa ne trezim, si am iesit in soare. Mirare, dormisem foarte bine. Ne-am uitat in jur, si surpriza, sus la Crucea Ateneului, un alt pct turistic, chiar langa marcaj, o masina. O vedeam pentru ca lucea in soare, foarte tare. La inceput nu ne-a venit a crede ca-i masina, dar ne-a fost confirmat. (Mai jos, in acest articol)

Ne-a fost târşă să facem foc, asa ca am baut cafelele reci. Hehe, the power of 3 in 1:) Mi-am spalat ochii in apele reci ale lacului Iezer, si am admirat inca o data peisajul. Chiar e tare frumos. Mi-am pus in gand notita: Mai vin! Ne-am apucat de facut bagajele de drumul spre intoarcere… aveam plan sa ajungem sambata seara in Brasov sau Bucuresti, ca sa avem cu ce ajunge acasa. Hehe, planul de “acasa” nu se potriveste cu cel din targ. S-a adeverit, din nou. Ne-am uitat din nou pe harta, si am ales traseul bulina albastra, care cobora prin Jepi, de-a lungul unui pârâu, pana aproape de barajul de langa cabana Batrana, de unde, pe drum forestier, am fi ajuns inapoi in Voina.

Oki, cu rucsacii in spate, dupa ce-am facut curatenie pe langa refugiu, pornim la drum. E un traseu foarte frumos, ce coboara prin jepi, de-a lungul vaii, apoi prin zmeuris, si pe langa parau. Nu aveam noi trebuinta de prea multa apa. Si nici nu era acelasi urcus, care numai nu se termina:)

Pe drum ne-am intalnit cu salvamontistii de la refugiul Iezer, urcau si ei sa pazeasca traseul, si sa aiba grija de turisti, care incepeau sa urce si ei. Ne-am intalnit pe drum cu mai multe grupe, de la 2 pana la 5 oameni, mergand si ei in sus, spre refugiu si apoi la lac, ca sa se intoarca apoi spre seara, pe alt traseu, prin Crucea ateneului, la Voina. Hehe, pe  drum ne-am intalnit si cu salvatorii nostri de duminica:) Dar asta aflati mai tarziu. Revin… coboram, si turistii ne intrebau: cat mai e pana sus? Ce puteai sa le zici, decat sa-i imbarbatezi? Coborasul era mai frumos, desi te solicita destul de mult. Cand ii vedeam cat de optimisti sunt, cu bota lor in mana, zambind obositi deja, le mai dadeam si noi o raza de lumina: Nu mai e mult si iesiti de aici, si veti avea ce vedea. Mai sus, e super super.

Eh, Elena s-a scapat la o pereche: mai e 3h de mers. Deja era amiaza… si ei pornisera la 9 dimineata… Noi ne oprisem sa facem o pauza putin dupa ce ne-am intalnit cu ei, si surpriza, fata l-a convins pe baiat sa se intoarca, ca era prea mult de mers. Of of Elena… cu toate ca tu aveai satisfactia de-ai demoralizat pe aia… mie-mi era mila putintel de ei. Dar cred ca asa era cel mai bine, ca altfel nu mai apucau ei sa coboare in timp util.

Drumetia a fost fara peripetii, desi intr-un anume loc cautam marcajele… treceam printr-un canton. Potecile insa va salveaza tot timpul, asa ca tineti-va dupa ele:).

Singurul loc unde-a trebuit sa fim putin mai atenti, si a fost noroc cu alti 2 care se intoarsera, a fost cand a trebuit sa trecem o punte peste un rausor, cu marcaj in dreapta, pe care-l ratasem, aproape de baraj:) Ne intorceam cand am vazut cei 2 care traversau. Asta-i, am zis in gand, si lipa lipa si noi pe punte. 3 lemne, lipite, atat er toata puntea. treceai cu mainile’n balansare. 3 oameni e reteta perfecta. A trecut Ionut, apoi Elena, si eu. Elena a mers din “mana’n mana, cum s-ar zice”:)

De acolo… a mai fost un pic pana la baraj, apoi am trecut apa. Descaltati si cu pantalonii suflecati. O apa rece… revigoranta:) Eram la drumul forestier, deja de acolo… doar la vale, pe un drum de tara (forestier forestier, dar foarte bine intretinut altfel).

O pauza binemeritata si o balaceala in apa, sa ne spalam, a fost foarte necesara. Ma uitam la Elena, era foarte (chiar foarte) tare bronzata pe maini, si o cam durea. Eu… ars de soare si cu masca lui zorro pe fatza:P  (ma bronzasem pe fata, dar cum aveam ochelarii, zona ceea era alba:P)

Purcedem la vale… si ne minunam de cat de multe masini si corturi aparusera cat noi fusem pe munte. Erau multe, venite din Bucuresti, Ilfov, Arges… La un moment ne-au oprit o trupa mica, sa se intereseze de cum e pe munte, cum e la Iezer, si pe unde sa urce copii lor, luni.  M-am uitat la ei… pareau atat de fragezi.. le-am zis sa urce pe traseul cu bulina, ca daca o iau pe cruce, or sa mearga prea mult. Le-am povestit pe scurt traseul, si ce ii asteapta sus. Am vazut ca fetei ii straluceau deja ochii. Abia astepta sa se vada sus pe munte. Ii si cred, dupa numarul de masina erau bucuresteni, fugiti si ei de canicula. Putin mai tarziu ne-a salutat fata din masina, ne facuse cu mana vesela, coborau cu masina in Leresti sau undeva.  Isi convinse parintii cred 🙂

Am mai avut un pic de mers, faceam cu mana la masini, sa ne ia si pe noi, in voina sau chiar mai departe. Dar… eram 3. Masinile cam pline 🙂 asa ca n-am avut “noroc”. Am ajuns pe picioarele noastre in Voina, ducand in spate si apa din Iezer, fiecare cate 2 litri:))

Voina… Yuppy! Ne-am dus repede pe terasa, unde dupa ce-am comandat de mancare si cate-o bere, faceam planuri pentru mersul acasa. Ocazie e cuvantul magic, si “ia-ma nene” expresia. Pe asta ne bazam noi:)

Ce sa zic… am stat de la 7 pana la 9 la ocazie, in capatul din jos al cabanei Voina:) insa… nu ne-a luat nimeni. Surpriza placuta, ne-au recunoscut cei 3 de-i pomenisem mai sus, pe traseu. Si dupa un schimb rapid de saluturi, si “ce faceti aici” ne-am pus pe impartasit experienta montana. Le placuse foarte mult, si coborasera pe alt traseu, pe la Crucea Ateneului. Si traseul respectiv frumos, nevoie mare. Ne-a confirmat ca ce vazusem noi sus, la cruce, era o masina, un jeep mai exact. Naiba stie cum a reusit sa urce chiar acolo… dar oricum e o performanta.

Din vorba’n vorba… fata din grupul cu care vorbeam (3 bucuresteni: o fata si 2 baieti) ne zice ca daca nu vom gasi nimic in seara asta, ne duc ei dimineata pana’n Campulung. OLEEE!!! Mai exista oameni buni si cu suflet. Le multumim, si cu promisiunea ca la 8 vom bea cafeaua impreuna, ne despartim. Am mai stat un pic la okazii;)) dar acestea n-au aparut, asa ca ne-am intors la cabana, unde din nou (intrebasem si cand am ajuns) ne-a zis cabanierul ca nu au locuri… din pacate. Alt om super de treaba, si de toata stima. Oamenii de munte sau carora le place muntele, sunt oameni care judeca cu inima, sa stiti.  Am mai baut o bere fiecare, si ne-am dus sa plantam cortul, si sa dormim. Duminica dimineata nu vroiam sa ratam plecarea:)

Acest articol a fost publicat în Amintiri, D'ale mele, Drumetii, Muntii Iezer 2007 și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.