Si mai trecu o zi de munca…

Ascult muzica si ma las purtat cand de valuri cand de vanturi imaginare… care ma leagana dupa cum e si piesa, calma… melancolica…

“Mi-amintesc de-o vara fierbinte, de-o padure cu muguri pe ram…” si prin spatele pleoapelor incep sa alerge amintirile… Copilarie copilarie… Fara stresul zilei de maine, fara ganduri cotidiene, plini de energie, luminosi, cum sunt scaparici-urile alea de craciun… “Sa te intorci inapoi nu ai unde, inainte sa mergi ti-a ramas…” Amintirile insa ne incalzesc traseul in viata. Persoane dragi, care-au trecut de-a crumezisul vietii tale sau au mers alaturi de tine, momentele petrecute cu ele, in timp, acelea iti ofera caldura unei batraneti frumoase, si nu numai.

Cum ziceam intr-un alt site… nu trebuie sa cautam in zare… in departare. Momentele frumoase sunt pretutindeni, atat ca trebuie sa “deschidem ochii” sufletului. Trecut si prezent se impletesc si te fac sa surâzi, pur si simplu stergi cu buretele tot stresul acumulat in cursul zilei.

Ascult piese de munte… si gandurile’mi zboara libere deasupra crestelor… urcand si coborand prin vai, amintiri sclipind peste tot… Sa stai si sa privesti cerul, sa asculti rasuflarea naturii, sa-ti lasi corpul cuprins de muzica ei… de efectul ei benefic. Mi-amintesc cum stateam zile intregi citind in iarba, sau de ploile torentiale de vara, si apoi de mica cearta data de bunica, speriata ca eu eram disparut de ore intregi. Ce vremuri frumoase 🙂 Nu ne pasa de nimeni si de nimic, faceam multe traznai, chiar de stiam ca o sa o mai luam si pe coaja ;))

Lolik, la un moment dat m-am ofticat pe buni, ca ma certase si m-am luat de capul meu… la cativa anisori, sa ma duc la cealalta bunica, care nu striga la noi:) M-a intors bunica din drum 2 sate mai incolo… Cu nuiaua cu care loveam eu pietrele si buruienile de-a lungul drumului, cu aia m-a intors inapoi, ca pe puii de gaina 🙂 Heh, inconstienta copilariei… ca aveam de strabatut cam vre-o 30 km pana la cealalta bunica… Notiunea timpului, nu exista atunci pt mine. Acu, ma izbesc de ea tot timpul. Estimari, planificari, la la la.

Heh, clientii toti vor proiectele rezolvate ieri , iar cel de acu, ii un mic monstru. Din ce observ zi dupa zi, Art nu se dezminte, ne da cu picatura. Si o sa ajungem cam stresati. Are omul ala un stil de lucru de te sapa la cerebel. Imi promisem si ii zisem si la sefu cel mare ca n-am sa mai lucrez pt el, pana nu-mi raspunde la un set de intrebari, si sugestii. Credeti c-am reusit? Aiurea. Promisiuni si vorbe’n vant atunci, si apoi… bomba cu proiectu asta. 3200h, estimate. timp de executie? 1700h. Iadu pe pamant. Sunt singuru care are stie bine frameworkul ala… si incerc sa fac cat mai multe. Whirlwinding through code.

Deocamdata incerc sa-i impulsionez, stiu si ei ca-i strans… imi place ca depun toti efort. Poanta nasoala e ca… tre sa-mi fac si eu treaba, si sa am grija si de ei, si de te miri ce client si task ori ticket aiurea apare, de tre facut ASAP. ca deh, ceva, undeva, s-a pierdut, sau s-a schimbat. Saracele mele rotite.. 🙂 Bungee jumping de-a lungul liniilor de cod, cum ii zisem astazi la Bahman, un client 🙂

Aa…. ca mi-am amintit o poanta funny:

O zi infernala, deadline strans la un proiect. Sebi, rupt si el de oboseala, deja lucram overtime, ma cheama in ajutor… la ceva chestie, care n-o mai pricepea de ce nu functioneaza cum o gandise. Eu “cuplat” la randul meu pe proiectul meu… imi arunc ochii pe codul lui… citesc repede, ii zic cam ce sa faca, el se conformeaza, si-l aud:

-YE MAAA!!!! Merge! Mama ei de treaba. Is prea obosit! Cum p. masii mai poti judeca la ora asta ma?

-Din interţie, zic eu si continui sa programez…

Dupa ce-am realizat amandoi ce replica i-am dat, ne-am pus pe-un ras nebun :))

Alta… azi iarna:)) care a fost chiar misto.

Eu eram acasa… si Sebi impreuna cu Cornel stateau sa fixeze ceva la Cellit… tarziu in noapte (era trecut de 8 seara… februarie parca… mama avuse probleme, asa ca ramasem acasa perioada aceea) Era vorba de-un url, care numa nu vroia sa mearga cum trebuie, si strica tot situl. Era vorba de-un wrapper, de optimizare SEO 🙂 Ne trudeam 3 persoane, doua’n firma, si eu de acasa, ca sa-i dam de capat.

La un moment dat, Sebi primeste un banc… si mi-l impartaseste:

Doi programatori, lucreaza cu spor… si la un moment unul din ei zice:

-Mah, uite ce frumos ninge afara.

-Da link, da link! zice celalalt.

la care eu de colo: aia o zis-o Cornel? (credeam ca facuse Sebi o gluma, si intrasem in ea:P si ii zisem pe yahoo, audio conferinta pe handsfree ) Sebi, blocat la inceput, apoi realizeaza ce bine se potrivea bancu… si da-i pe ras. Cre ca replica aia “Da link, da link” a ramas consacrata momentului acela. Si-a durat destul de mult, ne aminteam zambind de poanta. Macar ca seara aia o fost cam noapte alba, pentru toti trei.

Acest articol a fost publicat în Amintiri, D'ale mele, Ganduri si cugetari și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Si mai trecu o zi de munca…

  1. gabitzubitzu spune:

    Copilarie, adolescenta, maturitate…fara senectute…
    Ganduri, ganduri, amintiri, reverie, relaxare si placere…ce frumos le-ai spus pe toate!

  2. gabitzubitzu spune:

    Din partea neromantica a postului tau, eu am inteles asa: iti place sa muncesti, iti place sa fii creativ, iti place sa-i ajuti pe altii…dar…
    Nu stii sa spui “NU”.
    Va trebui sa inveti sa spui “nu mai pot”…”nu mai vreau”…etc. si restul negatiilor pe care ti le va dicta starea de spirit de moment, facand abstractie de bunul simt mostenit sau dobandit prin educatie.
    Poate deveni un dusman al tau atitudinea de a accepta si ce-ti place si ce nu-ti place, si ce-ti convine si ce nu-ti convine, si ce-ti face bine si ce-ti face rau. Situatiile in care te vezi nevoit sa nu poti refuza ceva care in realitate te agreseaza, te vor face sa acumulezi cu timpul un stres nemeritat si nedorit. As vrea sa te ajut sa spui “NU” fara teama.

    “Mai bine sa fiu detestat pentru ceea ce sunt, decat iubit pentru ceea ce nu sunt”.

    Sa nu uiti ca, profitorilor de amabilitate n-o sa le pese atunci cand tu nu vei mai putea sa faci ceva special pentru tine. Poate parea ireal, dar sunt multi care asteapta sa priveasca declinul celor de la care au invatat sa-si rezolve problemele. Si o fac pentru a-si putea justifica propriile slabiciuni si neputinte. Ei sunt satisfacuti cand pot exclama: “uite-l in ce hal a ajuns si cand te gandesti cat era de bun si priceput la toate!” 😀

    Si acum ironia situatiei…Eu pot sa te sfatuiesc, dar procedez la fel ca tine… 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.